Resurse

AICI VEI PUTEA GĂSI PE VIITOR MULTE RESURSE UTILE.

Aceasta este pagina unde puteți vedea diverse resurse utile pe care noi le recomandăm, mai ales celor care se gândesc să planteze biserici reformate prezbiteriene sau chiar care vor sa facă parte din denominația IPC. De la mărturisiri de credință istorice, cursul nostru de membralitate, jurământul de membralitate, crezurile istorice și Cartea de organizare a bisericii IPC, toate aceste materiale sperăm să fie de ajutor și altor plantatori de biserici cu speranța ca Dumnezeu va binecuvanta această lucrare și tot mai multe biserici reformate vor apărea în România.

De asemenea vrem să postăm predici de la închinarea noastră publică, sesiunile de școala duminicală pentru adulți sau alte tipurile de resurse pe care noi fie le-am tradus din engleză, fie le-am produs direct.

Resursele postate aici sperăm să fie utile atât pentru noi ca biserică cât și pentru alții care caută reurse de calitate din perspectivă reformată. Unele dintre ele vor fi produse de biserica noastră, iar altele vor fi resurse pe care noi le consideram valoroase și profunde și de aceea le recomandăm. Faptul că recomandăm o anumită resursă de la un învățător biblic sau de la o biserică, cum este cazul de mai jos cu Doug Wilson, nu înseamnă că suntem de acord cu tot ceea ce învață pe orice alt subiect. În cazul acesta mărturisim cu tărie ca ne distanțăm și respingem Federal Theology, infant comunion și teonomismul. Dar considerăm în același timp că sunt multe alte lucruri care le avem in comun și sunt multe resurse valoaroase pe care ei le produc și pe care le recomandam. Același lucru este valabil și cu privire la alte resurse pe care le recomandăm și promovăm pe această pagină, Doug fiind doar un exemplu.

La recomandările noastre de resurse produse de alții veți putea găsi anumite serii video, conferințe pe diverse teme, seminarii teologice, predici și articole.

Aici puteți găsi una dintre cele mai utile serii de cărți de R.C. Sproul tradusă în româna de Magna Grația: https://www.magnagratia.org/serii/intrebari-cruciale/

Sperăm să vă fie de folos și astfel să răscumpărăm vremea, căci vremurile sunt rele. – EFESENI 5:16